Istorie

Cronologie

Evolutie si Devotament

Odata cu infiintarea cramei in anul 2005 a luat nastere si povestea noastra. Totul a inceput cun viziunea fondatorului Constantin Girboiu. Descopera istoria Cramei Girboiu intr-o cronologie interesanta si plina de evenimente.

2005

Începuturile a ceea ce avea să devină Crama Gîrboiu

Începuturile a ceea ce avea să devină Crama Gîrboiu Fondatorul Constantin Gîrboiu găsește o oportunitate de business și achiziționează de la moștenitorul Familiei Zamfirescu, fosta Fermă 16 care aparținea de IAS Cotești, domeniul având în proprietate aproximativ 45 de ha de viță de vie compactă și fostul combinat de vinificație aflat într-o stare de degradare vizibilă precum și beciurile din faianță de sticlă ulterior recondiționate pentru maturarea vinurilor de vinotecă;

2006

Prima replantare cu soiuri nobile

În proximitatea combinatului s-a replantat primul lot de Sauvignon Blanc pe o suprafață de 10,98 ha, acesta fiind primul pas dintr-un amplu proces de reconversie a viilor cu soiuri nobile românești și internaționale, accentul fiind pus în special pe soiul vrâncean Șarba, etalon al cramei;

2007

Prima investiție în combinatul de la Dumbrăveni

Este demolată fosta cramă și pe locul acesteia ia nastere noul combinat de vinificație realizat printr-un proiect SAPARD, 50% fonduri europene, în valoare de 2,4 milioane euro cu o capacitate de procesare și stocare de 1,5 milioane litri;

2008

Lansarea primului vin sub brandul VARANCHA

Am vinificat primii struguri, am testat tehnologia și am realizat primul vin în combinatul nostru de la Dumbrăveni. Cu această ocazie a fost creat brandul VARANCHA. Acesta este un omagiu adus zonei, oamenilor și tradițiilor milenare de a produce vin bun, gama fiind destinată marelui Retail;

2009

„Crama Girboiu”, o afacere de familie

Domeniul capătă o nouă identitate, de data aceasta de familie, însușindu-și denumirea de Crama „Gîrboiu”, un pas absolut firesc pentru o investiție cu capital 100% românesc. Urmează lansarea a două vinuri importante, respectiv gama LIVIA pentru marele retail (denumire inspirată după numele fiicei fondatorului, Livia) și gama Bacanta pentru vinurile premium destinate HORECA;

Prima Sarba sec din Romania pe gama Livia

Șarba este un soi vrâncean despre care nu se știau multe lucruri. În decursul anilor a fost blamat, considerat un soi fără potențial și evident vinificat în dulce pentru a ușura comercializarea. Șarba este soiul de strugure de care te îndrăgostești, de la prima întâlnire. Delicat, cu o aromă suavă dar în același timp impunător prin atributele sale s-a dovedit a fi cu adevărat un soi „nobil” . Atenția familiei, fără doar și poate, s-a îndreptat către acest soi, care inevitabil a devenit „emblema” Cramei Gîrboiu.

2010

Mărirea capacității și modernizarea cramei

A fost facută o nouă investiție, de această dată prin programul FADR, cu susținere 50% fonduri europene, în valoare de 1,6 milioane euro, pentru modernizarea cramei și majorarea capacității de procesare și stocare la 2 milioane de litri, un pas normal pentru a face față celor peste 230 de ha de viță de vie deja aflate în proprietate;

2013

EPICENTRUM, primul vin de AUR

Din nevoia de a acoperi segmentul middle HORECA ia naștere gama EPICENTRUM, o serie de cupaje unice vrâncene, Aligote&Muscat Ottonel fiind primul cupaj care câștigă medalia de AUR la MUNDUS VINI si titlul de „Cel mai bun vin alb din România”; o distincție care ne aduce mândrie și în ziua de astăzi; Acesta este urmat de cupajul Șarba&Plăvaie, un rosé delicios și un roșu clasic bordolez.

2015

Lansarea Gamei Tectonic

Gama Tectonic a luat naștere din dorința de a realiza vinuri premium destinate marelui Retail, o nișă nu foarte abordată la momentul respectiv. Vinurile exprimă energia și terroir-ul vrâncean, măiestria specialiștilor cât și istoria locului de a produce vin memorabil; soiuri mono-cépage, atât românești cât și internaționale, cu precădere aromate, ca: Muscat Ottonel, Gewurztraminer, Sauvignon Blanc;

Bacanta, Wine of Vrancea

Crama Gîrboiu își continuă drumul către succes reinventându-se prin gama Bacanta. Vinurile albe cât și cele roșii sunt înnobilate cu fermentare/maturare în butoaie de stejar franțuzesc; iar conceptul capătă o nouă identitate prin adoptarea unui format premium dar modern;

2016

Cuartz, primul Spumant Charmat din Fetească Albă

Bucurându-ne de expertiza partenerilor noștri din Valdobbiadene, testăm soiuri românești și lansăm vinul spumant CUARTZ. Acesta este primul din istoria zonei Cotești, realizat 100% din Fetească Albă prin metoda Charmat, a fermentării naturale în tancuri sub presiune; deschiderea consumatorului român către vinurile spumante a fost o surpriză plăcută ce se regăsește în creșterea vertiginoasă a acestui concept;

LIVIA, un vin pentru cei îndrăzneți

Crama Gîrboiu s-a aliniat unei tendințe internaționale de a păstra fructuozitatea și prospețimea vinurilor tinere din gama LIVIA prin adoptarea sistemului de închidere revoluționar SCREW-CAP; Un concept nou pe piața din România, unde avantajele evidente surclasează dogme și mentalități.

2018

Giovanni Menotti, enologul consultant de Oscar al cramei

2018 este anul în care faimosul enolog Giovanni Menotti se alătură echipei noastre. Cu o experiență de peste 30 de ani de vinificație atât în zona Friuli cât și la nivel internațional, Giovanni își pune amprenta în mod vizibil asupra vinurilor cramei. Inovația constă în: metode moderne de vinificație non-evazive și mult respect față de plantă și strugure – activitate ce a condus la conceperea unor vinuri cu adevărat deosebite ceea ce ne-a ajutat să ridicăm stacheta vinurilor vrâncene;

2019

Un nou proiect de retehnologizare cu accent pe calitate

Demarăm un nou proiect de această dată prin APIA, 50% fonduri europene, în valoare de 2,3 milioane euro pentru retehnologizare. Proiectul constă în achiziția: unei linii de îmbuteliere izobarică, sistemul de spumantizare Charmat, microvinificație pentru vinurile roșii premium și a 350 de baricuri noi de stejar franțuzesc de calitate superioară. Pentru a menține calitatea vinurilor noastre sunt necesare investiții periodice în tehnologii;

Petite Helena – inocență, zâmbete și fluturi!

Lansarea vinului Petite Helena a fost o ocazie specială pentru noi toți venind ca un tribut adus celui mai nou membru al familiei Gîrboiu, micuța Elena. Am considerat că o reprezintă, cel mai bine, un asamblaj premium alb, în ediție limitată, realizat din soiuri de excepție ca: Chardonnay, Chardonnay Barrique și Șarba. Bucuria noastră se reflectă în explozia de culori și calitatea superioară a tuturor detaliilor legate de prezentare;

Noutățile nu se opresc aici! Ne-am lăsat inspirați de colegii nostri din Veneto și experimentăm pentru prima dată procesul de stafidire (deshidratare) la lădițe pe soiurile Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon și Shiraz. Încercările noastre se orientează către obținerea unui vin în stilul „Amarone”. Dacă acest experiment va trece de testele noastre exigente, vom fi bucuroși să vă prezentăm un vin inovator!

2020

Bacanta Șarba Barrique, primul vin obținut prin metoda “Sur Lie”

Prima Șarba fermentată și maturată “Sur Lie” a luat naștere în crama noastră de la Dumbrăveni. În ideea de a păstra expresia aromatică a strugurelui am preferat să adoptăm o metodă cu tradiție în Franța unde s-au obținut rezultate remarcabile. Pentru a adăuga structură și intensitate vinurilor fine, se adoptă fermentarea și maturarea pe drojdie în baricuri noi de stejar. Astfel, vinul obținut își păstrează caracterul de soi dar este îmbogățit gustativ cât și olfactiv cu note suave de vanilie și unt.

Constantin, expresia pură a terroir-ului vrâncean

Etalonul pentru crama noastră îl reprezintă vinul Constantin, un omagiu adus în primul rând fondatorului, domnul Constantin Gîrboiu. Această selecție unică de vinuri baricate Premium Red Blend are foarte mult din personalitatea zonei fiind cea mai bună expresie a terroir-ului vrâncean. Este un vin roșu matur, robust, realizat în ediție limitată, cu un potențial extraordinar de învechire. Se pretează ocaziilor elegante, deosebite, fiind preferat de cunoscători și pasionați de vinuri prețioase. Design-ul sticlei precum și elementele de înnobilare folosite la realizarea etichetei redau fidel valențele spectaculoase ale lui Constantin.

Un sezon estival mai savuros cu Bacanta Special Edition!

Crama Gîrboiu aduce încă un omagiu zeului Bacchus, înnobilând gama Bacanta cu o invitație răvășitoare către spectacolul simțurilor. Propunem vinuri elegante, diafane, un vârtej subtil și parfumat al gustului, care să însoțească fără greșeală momente dintre cele mai plăcute. Atât Șarba cât și vinul Rosé obținut 100% din Fetească Neagră sunt noul “Joie de vivre” al verii.

Marea Medalie de Aur la Concours Mondial de Bruxelles 2020

“Un panel de experți internaționali au acordat vinului Sauvignon Blanc Rezerva Familiei 2009 Marea Medalie de Aur și un loc bine meritat în topul Revelațiilor la nivel mondial. O mândrie pentru familia și echipa noastră și o dovadă că terroir-ul Vrâncean este unul de excepție. Cu pași mărunți dar siguri, România apare ca punct de referință pe harta mondială a viticulturii” Constantin Gîrboiu, Fondator Crama Gîrboiu

O nouă recoltă de excepție obținută într-un an secetos

2020 a continuat seria anilor secetoși în care am obținut vinuri foarte concentrate în cantități mici, media de productivitate pentru vinurile roșii fiind de aproximativ 6 tone/ha. Dacă anul 2019 a fost cel în care s-a experimentat metoda Appassimento pentru realizarea unui vin roșu, acum crama și-a îndreptat atenția către obținerea unui vin de desert din legendara Șarba. Un nou an de excepție, în care ne bucurăm de roșii corpolente și extractive cât și de vinuri albe proaspete și fructate.

Cuartz, spumant realizat 100% la cramă

În urma investițiilor în tehnologia de spumantizare, respectiv: autoclave, grup de răcire, automatizarea proceselor, filtru tangențial și linia de îmbuteliere izobarică, cât și a consultanței specialiștilor din Italia, în luna noiembrie a luat naștere primul vin spumant Cuartz, de “Cotești”. Aciditatea cât și mineralitatea specifică zonei nu au făcut altceva decât să accentueze ceea ce familia Gîrboiu a susținut dintotdeauna, că terroir-ul de la Dumbrăveni este unul unic.

2021

Best Show Red Romania si Best Show White Romania la Mundus Vini 2021

Cele mai înalte distincții pentru Crama Gîrboiu la competiția Internațională de vinuri Mundus Vini 2021. Ne încântă cât de bine evoluează vinurile noastre în sticlă, devenind tot mai complexe. Dacă anul trecut am obținut Marea Medalie de Aur cu Rezerva Familiei Sauvignon Blanc 2009 anul acesta am reușit să ne impunem atât cu Bacanta Chardonnay Barrique 2015 (un vin de colecție) dar și cu vinul roșu Constantin Premium Red Blend, o serie limitată și un omagiu adus fondatorului cramei. Au mai fost premiate cu medalia de Aur Bacanta Merlot Barrique și cu Argint Bacanta Șarba Barrique.

Tămâioasă Românească, vin obținut parțial din struguri stafidiți

Prospețime, tonuri dulci și o culoare aurie, toate împrumutate din gingășia viței de vie pentru Bacanta Tămâioasă Românească. Un vin cu arome complexe ce redă fidel bogăția stafidelor, datorate strugurilor supuși procesului de deshidratare. Accentele de dulceață de trandafiri se regăsesc din plin atât olfactiv cât și stilizate pe eticheta vinului. O ediție limitată de doar 3000 de sticle și un deliciu pentru cei exigenți.

Circuit turistic

Încă de la înființare ne-am dorit să punem bazele unui circuit turistic în care să aducem consumatorul cât mai aproape de procesul de fabricare al vinului bun. Anul 2021 a fost marcat de lansarea circuitului turistic care cuprinde: sala de maturare, sala de degustare profesională și magazinul de desfacere. Întreg proiectul a fost realizat cu ajutorul prietenilor noștri de la 2DECO care au reușit cu succes să îmbine stilul arhitectural industrial cu producția.

Prima editie XCM TROPHY CRAMA GIRBOIU

Pasiunea pentru practicarea sportului în aer liber cât și dragostea față de natură ne-au motivat să organizăm un eveniment ciclist dedicat tuturor pasionaților de MTB și voie bună. XCM Trophy este prima etapă din MTB Cupa Moldovei și un eveniment susținut de FRC – Federația Română de Ciclism. Este un concurs de mountain bike de tip Cross Country Marathon ce își propune să promoveze un stil de viață sănătos într-un cadru mirific, înconjurat de frumusețile naturale ale județului Vrancea.

Recolta 2021

Un început de an 2021 foarte ploios care a continuat până la jumătatea lunii iulie. A fost suficient cât să nu afecteze pârguirea strugurilor dar bine venit după patru ani consecutivi de secetă. Datorită temperaturilor scăzute vegetația a fost întârziată cu aproximativ două săptămâni. Coacerea lentă, în schimb, a echilibrat perfect zahărul acumulat cu aciditatea naturală a strugurilor. O toamnă frumoasă care ne-a permis să recoltăm la maturitate deplină toți strugurii, în special Cabernet Sauvignon și Syrah, chiar și in luna Noiembrie. Anul este unul foarte promițător din punct de vedere calitativ cu vinuri intense, corpolente, arome explozive și prospețime specifică terroir-ului vrâncean.

2022

AMBRA – Singurul vin de desert obtinut din Sarba

Am luat energia si dinamismul din pasiunea de a inova, am adaugat aroma stafidelor si am reinviat bonomia deserturilor intr-un vin pretios, dulce. Sarba Sweet Wine este un vin alb de desert obtinut prin deshidratarea naturala a strugurilor, proces care ne-a permis concentrarea zaharurilor la peste 400 g/l si pastrarea aciditatii naturale specifice zonei Cotesti.
O editie super limitata de aur lichid!

TECTONIC – Concept nou pentru retail

Am acordat mare atentie feedback-ului consumatorilor, am urmat cele mai sofisticate tendinte si am revizuit integral gama Tectonic pentru a satisface exigentele clientilor nostri in detaliu. Haine si o imagine noua cu accent pe cele mai fine detalii pentru gama noastra de retail, premium, Tectonic.

RECOLTA 2022

“Un panel de experți internaționali au acordat vinului Sauvignon Blanc Rezerva Familiei 2009 Marea Medalie de Aur și un loc bine meritat în topul Revelațiilor la nivel mondial. O mândrie pentru familia și echipa noastră și o dovadă că terroir-ul Vrâncean este unul de excepție. Cu pași mărunți dar siguri, România apare ca punct de referință pe harta mondială a viticulturii” Constantin Gîrboiu, Fondator Crama Gîrboiu

2023

BEST PRODUCER ROMANIA - Cel mai bun producator de vin din Romania

Titlul de „Best Producer Romania” automat ridică o stachetă pe care ne vom da silința să o onorăm permanent și ne motivează să continuăm investițiile și toate resursele în calitate, în evoluție. Ne păstrăm angajamentul de a respecta pe mai departe exigențele clienților noștri, inclusiv cu noi surprize plăcute.

LANSARE CONSTANTIN 60 CABERNET SAUVIGNON - Editia Aniversara a fondatorului

De-a lungul timpului, ambiția fondatorului a fost de a fructifica cele mai de preț trăsături ale terroir-ului vrâncean de care se simte profund legat. În acest fel a luat naștere vinul Constantin, emblema Cramei Girboiu. Acest Cabernet Sauvignon Premium este o mărturie a calitatilor care definesc, am spune noi intru totul, omul Constantin Girboiu.

LANSARE MAGMA SELECTED DRIED BERRIES - Inovatie, Eleganta si Profunzime

Pentru a obține cel mai sofisticat rezultat, am acordat răbdarea cuvenită strugurilor care se îmbogățesc în procesul de uscare, așadar acest vin este puternic, aromat și rafinat. Cunoscută pentru realizarea vinurilor de tip “Amarone”, metoda deshidratării creează un echilibru sublim între zahărul rezidual, aciditate și copolența vinului.

Sustenabilitate – Green Energy

Din dragoste pentru natura

In anul 2023 am dus mai departe proiectul nostru de sustenabilitate inceput in cultura de vita de vie. Cu ajutorul unui IMM si finantare de la banca am instalat 464 panouri solare cu o putere de 200 Kw. In urma acestei investitii reusim sa acoperim aproximativ 70% din necesarul de energie al combinatului de vinificatie.

Investiții și modernizare

Proiect de 2,6 milioane de euro

Pentru a obtine vinuri de calitate sunt necesare investitii permanente in utilaje si tehnologii. In anul 2023 am demarat al 4-lea proiect pe fonduri europene prin care am realizat a doua sala de maturare a vinurilor premium, am dublat capacitatea de spumantizare si am modernizat combinatul de vinificatie.

Recolta 2023

De la Primavara ploioasa la Vara secetoasa

Primavara racoroasa a intarziat perioada de vegetatie a vitei de vie cu aproximativ trei saptamani iar nceputul sezonului estival a debutat cu ploi abundente si caldura ceea ce a favorizat o productie ridicata de struguri. Seceta din vara ne-a obligat s-a reducem cantitatea de struguri pentru a obtine vinuri de calitate.

Următoarea Pagină