Ce este RetuRo? Ce platim si cum ne recuperam banii?

3 decembrie 2023

Ce este RetuRo? Ce platim si cum ne recuperam banii?

3 decembrie 2023

Sistemul Garanţie-Returnare, RetuRo este un proiect de economie circulară prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură – apă, răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase – de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

In schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi inapoi, pe loc, valoarea garantiei platite initial, sub forma de cash, voucher sau transfer bancar.  Nu este necesara prezentarea bonului fiscal si chiar daca respectivul produs nu a fost cumparat din acea locatie.

Compania RetuRO a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

RetuRoCe Produse si Ambalaje intra in SGR?

Ambalaje nereutilizabile, cu volume cuprinse intre 0,1l si 3l si care poarta in mod obligatoriu insemnul SGR: Sucuri, nectaruri, bauturi racoritoare, apa, apa minerala sau cu arome, bere, mixuri de bere, cidru, vinuri, spirtoase, mixuri de bauturi alcoolice;

Fiecare magazin din ţară, indiferent de dimensiune sau de zonă, va fi un punct de colectare, iar ambalajele vor putea fi colectate atât manual, în spaţiile special amenajate, cât şi automat, cu ajutorul maşinilor RVM. Ambalajele vor fi ulterior preluate de compania RetuRO, vor ajunge în centrele regionale de colectare şi apoi vor merge către reciclatori.

După golirea ambalajului, clientul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, clientul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal şi chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.

Ce este Sistemul Garanție – Returnare, RetuRo?

► Pentru orice băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase), indiferent de tipul ambalajului sau de conţinutul său, vei plăti cu 50 de bani mai mult începând cu 30 noiembrie 2023. Această garanţie va fi restituită la returnarea ambalajului gol.

► Ambalajul se poate returna în orice magazin care are la vânzare băuturi care se înscriu în SGR, nu neapărat în cel din care a fost cumpărat. Astfel, vei putea restitui, de pildă, în Bucureşti un ambalaj al unei băuturi cumpărate în orice altă localitate a ţării.

► Nu este nevoie de prezentarea bonului fiscal pentru a primi garanţia de 50 de bani plătită la achiziţie.

► În SGR se înscriu ambalajele cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv, nu şi cele care depăşesc 3 litri.

► SGR este valabil atât pentru recipientele din PET şi sticlă, cât şi pentru dozele din aluminiu.

► SGR nu se aplică şi pentru ambalajele în care se vând lapte, cosmetice, ulei.

► Obligaţia de a primi ambalajele goale le revine tuturor companiilor care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv operatorilor din industria HoReCa şi celor care comercializează aceste produse ca o gamă complementară – de exemplu, librării, magazine de electrocasnice şi electronice, benzinării.

► Proprietarii care au magazine cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 200 mp pot opta pentru asocierea cu alţi comercianţi similari pentru organizarea punctelor de colectare sau le pot organiza prin acord de parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

► Magazinul poate colecta ambalajele fie manual, adunându-le într-un sac special, furnizat de RetuRO, administratorul SGR, fie automat, prin intermediul unui echipament (numit RVM) care, la schimb, va oferi un voucher valoric ce poate fi folosit la plata cumpărăturilor.

► La returnare, ambalajul şi eticheta trebuie să fie intacte, astfel încât să fie vizibil şi clar codul SGR care atestă că recipientul a fost cumpărat după data de 30 noiembrie 2023 şi că face parte din sistem. Pentru ambalajele care nu au logoul şi codul SGR nu se plăteşte garanţie şi, prin urmare, nici nu se restituie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *